Posts Tagged ‘carne’

true blood

Iunie 10, 2009

o fata care aude ganduri, vampiri si synthetic blood.ea se indragosteste de vampir pentru ca evident nu ii poate auzi gandurile. si pentru ca e rece. iar vampirul ii spune- nu cred ca am aceeasi temperatura ca barbatii cu care esti obisnuita. iar ea ii spune, cu un zambet pierdut- care barbati? the latest trend in the states- true blood, un film in care vampirii au o asociatie pentru drepturile vampirilor si vor sa se integreze in societate. si beau sange sintetic. totul cu cel mai pur southern accent. a, si toata lumea stie ca sexul cu vampiri e foarte rough. de aia toate femeile viseaza in secret sa se combine cu un vampir. iar cand barbatii afla ca femeilor lor le place rough, incearca si ei rough doar ca le sugruma din greseala.

Anunțuri

my work was all about homage, because i thought they were the most beautiful people i’d ever met in my life

Martie 1, 2009

 

nan_1

 

 

 nan goldin– „when i was 15 i went to a school that was based on sommerhill in england- which is a free school, where there are no classes, most of the students were thrown out of normal schools- we ran around naked and we had sex and we learned social skills. and i immediately became obsessed with takin pictures. ”

nan_7

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

berlin-bucuresti-londra, nevoi speciale

Ianuarie 10, 2009

(asta e o parte din ce a rezultat, formulat in cuvinte, din intalnirea mea cu cartea “nevoi speciale” de dan sociu – polirom 2008 )

cand am iesit din scara pe zelterstrasse mi-am calculat ca o sa-mi ia cinci minute sa ajung acasa, apoi o sa am o juma de ora acasa sa-mi strang bagajele si inca vreo zece sa ma orientez spre statia de Ubahn.

era 5 jumate dimineata, trenul pleca la 6 40, deci o ora si zece minute. imi calculasem ca e timp suficient cat sa ajung. cand iti calculezi timpul si faci totul conform planului, nu ai cum sa dai gres. asa ca impulsul sa deschid cartea a aparut imediat cand am iesit din scara. pentru ca aveam totul atat de bine calculat incat tot ce imi mai ramanea de facut era sa citesc. tocmai o primisem si asteptam cumva momentul in care o sa raman singura cu ea, dupa cat discutasem despre cartea asta in avans cu dan. n-am deschis-o, ca m-am gandit ca ar trebui sa ma concentrez pe mers, ca sa se sincronizeze bine minutele.

am mers mult, dar in directia cealalta. asta mi-a mancat 20 de minute din rezerva de timp. asa ca m-am intors cu cartea in mana, si cand m-am intors m-am gandit ca, na, acuma daca tot am intarziat, as putea sa citesc putin. n-am facut-o nici de data asta, cineva care ma supraveghea din interior avea grija sa ma concentrez numai pe mers. mi se parea cam aiurea, cam gresit. toate calculele mele nu mai aveau nici un sens si acum chiar trebuia sa fiu atenta la drum, sa ma grabesc, sa ma preocup, sa intru in panica. panica de obicei te stimuleaza, e un impuls bun ca sa devii activ. asa ca am mers cu cartea in mana pana cand am ajuns, dupa multe ocolisuri, cu bagajul la stahlheimer alee in statie, si am vazut ca mai sunt cateva minute pana vine metroul. metroul trebuia schimbat la alexanderplatz, de unde ajungeam la ostbahnhof, de unde trebuia sa iau trenul de 6 40. 

m-am asezat pe scaun si am deschis cartea, in sfarsit. am citit-o incontinuu pe drum, si am inchis-o cand avionul whizzair a atins cu rotile pamantul, adica bucurestiul. in acea secunda am terminat de citit. asa a fost primul citit- bagam halci mari, nemestecate. la coada la check-in, in statie la expressul din dortmund, in metrou in dortmund, in trenul spre dortmund, la gate la avion la dortmund. la gate m-am nimerit intr-un grup mare de romani, care asteptau avionul, si se inghesuiau, era o senzatie total tampita, glume de genul ca e prea mic avionu si nu incapem in el, pe care eu in momentul ala mi le defineam asa, romanesti, shucare, genul ala de hahaiala – “nu e ba bun avionu, e prea mic, ne trebe altu”- si coate care se sprijineau pe umerii mei. citeam in acele momente asta: “toata mancarea aia se facea cacat si cacatul ramane in mate o saptamana, apoi inca una. si doctorii trec pe langa patul tau dimineata si te ameninta: baiete, daca nu iti pornesti matele cat de cuarnd o sa mori. ne-am besit azi? nu? trebuie sa ne besim. daca nu te besesti, mori.” simteam incotinuu in spate cum geanta unuia dintre ei se lovea de mine, de umarul meu.  in stanga era un tip care isi itea gatul sa vada avionul era cel cu glumele. avea o fatza plina de bube,grasa. probabil tot de la carnea de craciun, carnea de sarbatoare, sarbatoarea. oameni multi, intestine multe, o ragaiala continua. 

la un moment dat pe parcurs ce citeam mi-am adus aminte de un text pe cre il scrisesem in preajma craciunului, tot cu carnea. si in jur aveam numai culoare de trecere si mirosul specific al oamenilor cu multe bagaje, care se inghesuie transpirati sa se intoarca acasa. din cand in cand, ma opream sa beau apa din toalete, ca nu mai aveam bani, sau ceream apa de la chiuveta de la bar. m-as fi gandit ca o sa-mi fie foame, dar m-am ferit de mancare ca de dracu pe tot drumul. tot o asociere ciudata cu sublimarile din carte. doar apa de la chiuveta din tot felul de locuri. din tot felul de treceri dintr-o forma de deplasare intr-alta, dintr-un recipient in altul, dintr-un tunel in altul. de fiecare data cand mai luam o halca de citit switch-ul se facea ca o trecere pe alt plan al mintii. slide-uri, slide-uri.slide-urile ma alienau ca si cum as fi trecut dintr-o materie in alta, pentru ca erau prea multe reflexii. urmaream povestea care se face, adica povestea la nivelul de story, cine ce face, cine de cine s-a despartit, cine de cine s-a indragostit, story-ul care se desfacea de fiecare data in story-ul perceperii povestii si apoi in story-ul generarii povestii in alt fel, modificat. mutant. 

 cea mai acuta senzatie de instrainare a fost in avion, desi si pana la momentul ala, cumva si slide-ul de pana atunci fusese cumva alienant, ma simteam ca o entitate invizibila care strecoara printre oameni dar nu e exact acolo, nu e niciodata exact acolo. motiv pentru care mi-a fost usor si sa cer bani in express, pentru ca nu mai aveam de bilet, si le-am cerut celorlalti calatori cate un euro. si desi erau romani, eu le-am cerut in engleza. m-am vazut de cateva ori in oglinzile care mai apareau pe drum- eram din alt spatiu, de undeva din spatele mintzii.

 pe urma am recitit ultima poveste, cu otrava cu soareci a doua zi, ducandu-ma la masa la ai mei, la ziua lui taica-meu, in autobuzul 268, de la orizont pana pe valea ialomitei. in autobuz, o voce de femeie ne ura la multi ani si multa sanatate.

apoi am inceput sa recitesc cartea azi, in metrou dinspre piata chibrit spre gara de nord, si la un moment dat metroul s-a oprit. de data asta metrou romanesc, cum se cuvine. cu oameni negri la fatza in jur, si priviri de leshuri, de zombies.cu barele alea rosii, metrou hardcore. s-a oprit, si o secunda m-am gandit ca daca as fi cumva claustrofoba, as putea muri in cateva minute, as putea face o criza, si n-as avea pe unde sa ies. peretii de ciment se vedeau la o jumatate de metru de gemurile metroului, totul era inchis. ar fi putut sa mi se faca rau, ca de atatea ori in ultima vreme, ma gandeam. oamenii se uitau in jos, si eu ma gandeam cum ar fi sa ma tavalesc pe podea, sufocandu-ma. asa ca m-am agatat de carte, am zis, citesc si nu ma mai gandesc la chestia asta, ca s-a oprit metroul, pur si simplu citesc si o sa porneasca el. si chiar daca nu porneste o ora sau doua, sau trei, pot sa iau cartea de la capat. pot sa fac cu cartea asta cate slide-uri vreau. si m-a scos, dupa cateva slide-uri a pornit si metroul.

apoi m-am trezit ca fac blogul asta, la care ma gandisem demult, ideea pornise de la sorin, sa facem o chestie cu exeprienta mea la teatru, adica ce experienta ai cand te duci la un spectacol, nu cronici, nu genu ala de text, ci un text mai personal, de reactie primara, ce se declanseaza, unde te gandesti, cum te simti, unde ti se duce mintea, si unde esti, ce se intampla in jurul tau. experienta directa cu produsu ala. la primu nivel de reactie- si sa scrie cine vrea. si m-am trezit acasa, facand blogul asta, cautand un titlu si tot restul. ceea ce e misto deocamdata e ca nu am terminat oficial de citit cartea “nevoi speciale”, inca e un trip sau ma rog o deplasare de la punctul a la punctul b, in care pe parcurs te modifici intr-un fel sau altul. asa ca asta ar fi un prim post intermediar, pe care o sa-l mai completez pe parcurs. legaturile pe care le-am facut cu carnea si mai ales la bucatile cu oamenii care cumpara cacat, mi-au adus aminte de pofta cu care am mancat carne de craciun, si textul asta- scris dupa parastasul bunicului meu, care tot de craciun a fost-

 

Bunica

 

Ii pui sortul

Se intoarce spre tine ca sa i-l legi mai usor

Degetele ei sunt oblice

Mainile sunt calde si diforme

Miroase puternic si intepator ii leg sortul trag pe nas

Miroase pentru ca e batrana si trag pe nas mirosul asta

Pana imi vine mancarea pe gat

Imi imaginez corpul bunicului descompus

Sub placa de ciment

Ma intreb daca arata ca in filmele cu zombie

Cat la suta din piele ii ramane pe oase si in cat timp

Se duce toata pielea

 

si

 

 

Mai vrei friptura? Am avut o oaie, s-a imbolnavit si a murit si am taiat-o si

Avea si doi miei in burta mai

Vrei friptura? Da. Vreau friptura. Vreau friptura, sarmale, vin, usturoi, caltabosh.

 

Am unghiile negre.

Mananc carne cu pofta.

 

Punem masa si ridicam masa. Sigurantele de la boilerul de apa s-au ars. E numa apa rece.

Mama spala. Are niste maini vai de ea. Zici ca are oase de ceva care

s-ar sparge foarte usor. Dar ea are o tehnologie de spalat vasele si

Pe mine nu ma lasa sa imi bag mainile in apa rece.

 

Avem curcan, porc, oaie, pui. Mancam.

Ma intreb daca poti sa musti la fel din bunicu sau din bunica.

Nu poti. E tot carne. Ceva te tzine. Ce te tzine.

 

si

 

Ma simt golita de tot

 

Nu pot sa ma misc si adorm in timp ce tata povesteste ce a visat

Noaptea trecuta

Ceva cu bacul si proba de limba romana

Si „Ion”, in care aparusera niste personaje pe care nu le stia

 

Adorm

 

La veceu nu s-a ocupat nimeni si muntele de rahat a crescut

Pana putin deasupra nivelului lemnului

Noroc ca avem ca un tron deci cand te asezi nu te atinge

E plin de hartie roz

Tata probabil o sa se ocupe dupa ce se mai linisteste

El a sapat pana acum toate veceurile, si pe ala dinspre deal

Si pe asta din spatele casei

Care se pare ca s-a umplut si el.

 

Apoi ma trezesc si ne uitam cu totii la cronicile din Narnia

Maine suntem inapoi la bucuresti si luni berlin

 

 

oricum, in avion adorm si visez o parte din povestea cu otrava cu soareci, nu o citesc decat inainte sa ma duc sa imi vad familia, buna sincronizare, si familia chiar are niste pusee de macel psihic, scurt, dar in avion senzatia de instrainare e completa, am ajuns la ultima pagina, motzai, inchid ohii si adorm foarte adanc, uit tot, ca sunt in avion, ca merg in romania, si cand deschid ochii, ultimele randuri si avionul care loveste cu rotzile pamantul, cu un “hac” din ala de aterizare, ma uit in stanga mea aproape cu ura, nu imi dau seama de ce, dar cu ura, la o fatza de fata tanara care ma priveste curioasa, probabil ca am adormit intr-o pozitie din aia dubioasa, de mort. ma uit la ea si isi fereste privirea, apoi totul se recompune in jur, imi dau seama unde sunt, vad aeroportul baneasa pe fereastra, care arata atat de urat ca te pufneste rasul, un fel de gandac mare cu picioarele in sus, o gluma proasta. il vad si imi zic welcome to the cockroach land, tara gandacului. tara gandacului. si acum, in metrou, cand citesc, am impresia ca e cu totul alta chestie sa citesti cartea asta aici decat in alta parte, aici cand citesti prinzi mult mai clar filmul ciudateniei, intelegi atat de bine ce inseamn asta: “poate ca toti ceilalti erau atat de politicosi si draguti sau doar neatenti si nu-i spuneau nimic. poate ca arata ca o ciudatenie, cu tot cu cei  noua dinti noi pe care si-i pusese inainte de a pleca din tara. nici o diferenta din punctul acesta de vedere intre el si romanii care pleaca sa munceasca in Spania sau Italia. Asta era o gluma a lui Eugen, cel mai bun prieten al sau, in continuare, daca exista o asemenea ierarhie si chiar daca nu se vedeau mai deloc, nici macar nu-si vorbeau pe net. Eugen era mandru ca Dan isi pusese dinti, era un semn ca viata lui se schimbase in bine.”

(to be continued)

[later edit]

a doua oara am citit cartea ca pe un roman misterios de aventuri, incercand sa gasesc misterul care a impins lucrurile sa fie asa si nu altfel. uneori urmarind eroul, neaparat romantic, cu impulsul din fragmentul cu verisoara mamei- du-te dupa ea, du-te! dupa ea, oricare. schema clasica cu “una e aleasa”, pe care o avem din cap orice-ar fi de la varste atat de fragede.  apoi incet incet sensul epicii si al sfortzarilor eroului s-au mutat pe un alt plan decat cel real, imediat palpabil, si in capul meu au inceput sa se inverseze sensurile, pana cand nu a mai ramas nici un raspuns cert la nimic.

 citit tot in metrouri si autobuze, piata chibrit- drumul taberei, via gara sau via galeriile orizont. din cand in cand, ridicand privirea sa vad in jur lucrurile pe care nu le mai vazusem de doua luni- oamenii, zloata. peretii bucurestiului. apoi inapoi in lumea misterioasa si indepartata a solitude-ului. dar mereu in doua locuri de fapt. fetzele decupate mai clar cand citeam pasajul cu descrierile celorlalti de la schloss, care toti erau perfecti. fetze decupate clar, o doamna in lift, dand din cap intr-o parte- “spune drept, tie iti place iarna?”, “nu prea”, ii raspund, si zambeste ghidus, “nici mie”. iesirea de la chibrit, unde mai intai vad un homeless cu trei saci de dormit aranjand niste ziare, si cand fac primul pas pe jos pe trotuar, scrie mare cu vopsea “te iubesc”. mirosul de la metrou. retzele de amanunte care se pliaza si se combina. cateva momente “best of”, care revin frumoase si imateriale, ca atunci cand  dan ii vede lui joan gandurile scriindu-se mari pe perete in timpul performance-ului. gandul ca as vrea sa vad si eu gandurile celorlalti oameni.

intalnirile din carte,  si intalnirea cu prietenii mei, in camera la camin, in care am stat si am tacut 2 ore, uitandu-ne unii la altii. “vezi ce ne-a futut ultima jumatate de an?”, zice sorin cand plecam. “suntem ca niste caini cu coada intre picioare”. ma simt de parca am venit de pe un taram fermecat, cum e si schloss-ul, undeva departe de viatza reala si problemele reale, cu bani, si joburi, si lipsa de caldura. prietenii mei tac si arata ca niste zombies, asta e viatza reala, imi spune o voce, undeva in cap, uita-te, si ma uit, dar poate ca e poate ca nu e asa. niciodata nu poti spune cu adevarat ce e si ce nu e viata reala. serban se uita mult in ochii mei, vrea sa imi spuna ceva. nu ii vad decat ochii injectati, rosii, incordati.  nu inteleg. incerc sa inteleg ceva dar ochii lui sunt ca doua organe desprinse de corp. ma ia in brate si stam asa. termin cartea azi, bucuresti-viena-londra. cand dan isi gaseste cheia, sunt deasupra norilor si totul e perfect. totul e asa cum ar trebui sa fie. ma gandesc pentru cateva secunde cum ar fi sa ne prabusim, si incerc sa imi dau seama daca mi-ar fi frica sau nu. la pasajul cu jocul de sah, stewardesa imi intinde o tava perfect ergonomica cu mancare. tortellini. totul e perfect aranjat pe tava, triunghiular. ea imi zambeste, eu ii iau tava si zambesc. ce simplu, ce usor, doua zambete perfect schizofrenice, trecand unul pe langa celalalt. dar e usor. ridici colturile gurii simetric si ai gasit cheia. citesc mai departe despre jocul de sah, si ma simt pentru cateva secunde ca o ganganie stinghera, imi aduc aminte de momentele in care uneori trebuie sa ma integrez fortat si daca rad sau zambesc atunci, simt ca cineva imi trage pielea de pe fatza si mi se usuca gura, si simt ca toti ochii sunt indreptati spre mine si eu inlemnesc.

de data asta, cartea e senina si reflexiva, nu pot sa mai citesc pe halci , ca prima oara. ma intorc, reiau pagini, ma opresc la fraze,  mi se pare senina si dureroasa de data asta. crystal castles, crystal clear. are ceva din linistea cu care ma uit pe geam si imi dau seama ca si daca avionul s-ar prabusi ar fi la fel de perfect ca orice altceva. in cap, nu stiu de ce, am melodia “in the ghetto”, elvis presley de undeva din copilarie, din talciocul de unde am primit primul disc cu el. e asa emotionant si funny in acelasi timp, incat la sfarsit, mi se pare ca inchid cartea vesela. macar s-a gasit cheia de la camera. alta cheie, nu ai cum. in fatza mea, pe ecrane sunt fragmente din emisiuni de genul camera ascunsa, cu un animal verde animat care le face shotii oamenilor de pe strada. langa mine, o fata frumoasa se uita in gol pe geam. ma uit la ea lung, imi simte privirea dar nu se uita la mine. in gol pe geam. totul e perfect de gresit. cu totii mancam tortellini in avion si ii zambim stewardesei care ne-a facut un fel de dans codificat gen- ce faci in caz ca se prabuseste avionul, si miscarile ei parca semnalizau spre alta lume. mi-a venit sa o aplaud, ca pe o actrita. am urmarit-o chiar cu sufletul la gura. 

ma gandesc la creierul meu pentru ca imi raman in cap toate bucatile in care apar chestii de genul- “sa se opreasca o data creierul asta futut”, la ele rezonez cel mai puternic si instinctiv, cumva asa, camaradereste. ma gandesc la al meu,  si imi privesc creierul cu o mandrie de mama la serbare: uite, tu inca nu esti asa futut. pe urma inchid cartea si ma gandesc asa scurt la poveste, imi place povestea. nu e nici o poveste. ma uit pe geam la niste nori incredibil de luminosi, aproape emana lumina. imi place tot tripul asta, de parca as fi trecut prin toate burtzile iadului si acum am ajuns intr-un iad mai pur, mai sublimat, mai eteric, mai seducator. apoi adorm un pic, si cand deschid ochii, vad pe geam numai ceatza.  ma pufneste rasul. asociez cu confuzia. ceatza si confuzia. apoi aterizam, si lucrurile se lumineaza din nou. in metrou, un pusti care seamana cu un fost prieten ma priveste cu ochii mari si zambitori. zambesc, si ma uit pe geam. ii evit privirea. nu e de joaca cu oamenii. cand ma uit pe furis, vad ca si el zambeste, uitandu-se in gol. better. fiecare cu golul lui.ma duc in camera, imi pun netul si nu raspund la mesajele colegilor care ma asteptau sa iesim la bere. ma misc cat mai incet ca sa nu ma auda colegul de apartament. nu vreau sa verbalizez nimic, imi pun toate hainele in dulap si termin postul asta. si apas pe buton la lava lamp, “on”. in zece minute, lichidul dens si albastru incepe sa se miste incet. raman uitandu-ma la el, fara nici un fel de gand.